De ce „copy-paste” ?

plagiat 1

Cu siguranță fiecare dintre noi a auzit cel puțin o dată vorbindu-se în media (și nu numai) despre plagiat, dar mai ales despre consecințele generate de către acesta, în cazul în care este depistat (întâmplător sau nu).

Și în acest moment probabil că mulți sunt absolvenții care își închipuie că o mică „doză de inspirație” din diversele surse descoperite în mediul online, în timpul unei tentative de documentare pentru lucrarea de diplomă sau chiar întâmplător, nu poate fi considerată o greșeală.

Nimic mai eronat ! Și asta datorită chiar …. mediului online, care așa cum este cunoscut, „știe tot, vede tot” !

Dezvoltarea exponențială pe care a cunoscut-o tehnologia în ultimii ani face posibilă identificarea cu destul de multă precizie și în doar câteva fracțiuni de secundă a diverselor similitudini descoperite de celebrul motor de căutare Google (și nu doar) în mediul online.

Așa se face faptul că acum este aproape imposibil să te mai „inspiri” (copiezi) din sursele descoperite pe net, fiecare preluare fiind identificată la o simplă verificare. Verificare ce poate fi realizată nu doar prin intermediul consacratelor motoare de căutare, ci mai ales cu ajutorul programelor software special dedicate plagiatului, respectiv de anti-plagiat.

Iar universitățile și facultățile din România, sătule probabil de numărul mare de cazuri de fraudă ce au fost descoperite în ultimii ani, s-au decis să își implementeze și ele propriiile sisteme de detectare a plagiatului în cazul lucrărilor de absolvire, spre disperarea marii majorități a absolvenților.

Ce riscă un absolvent care se prezintă în fața comisiei de evaluare cu o lucrare de diplomă plagiată (total sau doar parțial) ? Pe lângă multe alte neplăceri, excluderea din examenul de absolvire, examen ce i-ar putea aduce recunoașterea mult dorită în carieră.

Cum poți evita o potențială acuzație de plagiat ? Nimic mai simplu și mai ușor, cu ajutorul programului anti-plagiat oferit de această platformă ! Descarci programul, încarci lucrarea ta de diplomă și aștepți preț de doar câteva minute ! La finalul cărora vei știi exact dacă lucrarea ta este sau nu originală !

Nu risca o acuzație de plagiat! Verifică-ți lucrarea de diplomă înainte de a o preda!