Spune „NU !” plagiatului ! Imprimă originalitate lucrării de licenta / diplomă !

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că plagiatul, fie el integral ori chiar numai parțial, este tot mai aspru pedepsit de către întreg mediul academic din România, fenomenul fiind accentuat și accelerat într-un ritm considerabil mai ales după celebrele cazuri ce au fost semnalate în mass – media, cazuri ce au implicat numeroase nume importante din viața publică românească.

Acesta a fost, de altfel, și principalul motiv pentru care multe dintre universitățile românești (fie ele de stat ori chiar particulare) au alocat în ultimii ani fonduri considerabile în vederea achiziționării diverselor software-uri ce sunt special concepute pentru detectarea plagiatului din cadrul conținutului unei lucrări de diplomă (lucrări de licență, lucrări de master, lucrări de doctorat, proiecte, referate, etc).

În aceste condiții, în ultima perioadă, și condițiile ce le sunt impuse tuturor absolvenților unei instituții de învățământ superior în cadrul metodologiilor elaborate în domeniul susținerii lucrărilor de diplomă s-au modificat radical, condiția inexistenței plagiatului în cadrul oricărei lucrări de diplomă poziționându-se în topul acestora.

Mulți sunt absolvenții care se întreabă în mod frecvent cum anume să procedeze pentru a evita orice acuzație de plagiat, cu atât mai mult în condițiile în care plagiatul nu se realizează cu intenție, ci (de cele mai multe ori) din cauza unei insuficiente cunoașteri a diverselor norme de citare ori din cauza unor citări eronate a surselor bibliografice.

Categoric, în acest moment, cea mai bună soluție constă în verificarea lucrării de diplomă (lucrare de licență, disertație master, teză de doctorat, referat, lucrare de grad didactic, etc) înainte de predare, verificare ce poate scoate la iveală eventualele elemente ce ar putea fi identificate ca fiind plagiate.

www.detectareplagiat.ro – cel mai performant program software de verificare plagiat, existent în acest moment în mediul online !

100% sigur, 100% eficient, 100% gratis!

 

Plagiatul – eterna problemă a unei lucrări de diplomă ?

Oare câte neplăceri poate atrage după sine o eventuală acuzație de plagiat asupra unei lucrări de diplomă ? Desigur, diverse și mai ales nedorite de către toți absolvenții unei instituții de învățământ superior ce au de predat ți ulterior de susținut o lucrare de diplomă, indiferent care ar fi tipul acestea – lucrare de licență, lucrare de master, teză de doctorat, lucrare de grad didactic, etc !

Și dacă neplăcerile pot fi diverse, soluțiile la această problemă deosebită pot fi nenumărate ? Desigur nu, dacă e să punem pe primul loc calitatea, respectiv garanția eliminării oricărui potențial plagiat din cadrul conținutului unei lucrări de diplomă !

Cum poți alege calitatea, când vine vorba de eliminarea plagiatului dintr-o lucrare de diplomă ? Alegând cel mai sigur și mai performant program software anti-plagiat din România, respectiv www.detectareplagiat.ro !

Conceput de o echipă de specialiști recunoscuți în mediul online dedicat, acest program software îi ajută pe toți cei interesați să identifice din timp eventualele similarități descoperite în conținutului unei lucrări de diplomă, cu delimitarea surselor bibliografice în cadrul cărora acestea pot fi descoperite.

În acest fel, în doar câteva zeci de secunde, orice autor al unei lucrări de diplomă poate să afle dacă respectivul conținut al acesteia este 100 % original sau dimpotrivă, el include elemente ce sunt plagoate din diverse surse din mediul online.

Tot ce ai de făcut este să descarci absolut gratuit, în calculatorul personal, programul software, disponibil pe www.detectareplagiat.ro. Introduci în căsuța reprezentativă textul pe care vrei să îl verifici (sau pur și simplu îl tragi în aceasta) și programul anti-plagiat începe să ruleze, căutând eventuale elemente ce pot fi considerate drept plagiat !

Pe cât e de simplu, pe atât este de sigur www.detectareplagiat.ro !

Verifică-ți lucrarea de diplomă înainte de predare, verifică gradul de originalitate al acesteia !

Plagiat – cuvântul „cheie” în domeniul lucrărilor de diplomă

Experiența ultimilor ani în domeniul academic românesc ne-a oferit o multitudine de surprize, mare parte dintre acestea destul de neplăcute, mai ales dacă e să avem în vedere nu atât calitatea și așa numita importanță a personajelor implicate, cât mai ales modul în care acestea au înțeles să încerce pentru fraudă (sau să încerce o fraudare).

Dacă timpul v-o permite și v-am stârnit curiozitatea, căutați în mediul online exemplele regăsite în mass-media în domeniul plagiatului românesc. Sunt multe, nu ? Și mai ales sunt nume importante din actualitatea românească, nume care prin importanța funcției, a pregătirii și a poziției deținute nu ar fi trebuit cu siguranță să se regăsească într-un așa context, nu ?

Și totuși, de ce plagiat ? Poate (în special în cazurile din anii trecuți) din cauza tupeului, a nesimțirii ori a credinței că fapta nu va fi descoperită, lucrarea de diplomă fiind verificată superficial (ori chiar deloc), mai ales prin prisma „importanței” autorului acesteia ?

Ori poate din neglijență, mulți fiind cei care în ultima vreme obișnuiesc să se documenteze din mediul online, preluând diverse informații de pe multitudinea paginilor web, informații despre care nu se face nici un fel de trimitere în cadrul conținutului lucrării de diplomă (lucrare de licență, lucrare de master, lucrare de doctorat, lucrare de grad didactic, etc) ?

Voit sau nu, cu bună știință, din neglijență ori datorită necunoașterii modului de implementare corectă a tuturor surselor bibliografice în cadrul unei lucrări de diplomă, plagiatul (și implicit acuzația de plagiat) îi poate atrage după sine, autorului respectivei lucrări, numeroase probleme, cu efecte incomensurabile de cele mai multe ori.

De ce să riști aproape totul, riscurile putând avea efecte deosebite chiar și asupra carierei, pe termen lung ? Mai ales acum când în România există (și este gratuit) cel mai performant program anti-plagit, program conceput și implementat de liderii specialiștilor în domeniul IT.

Verifică lucrarea de diplomă înainte de a o preda ! Astfel scapi de toate eventualele neplăceri !

E sigur, e gratuit, e performant – www.detectareplagiat.ro !

 

 

 

Elimină plagiatul din orice lucrare de diplomă !

Dacă urmezi / ai urmat cursurile unei instituții de învățământ superior (indiferent de forma acesteia) cu siguranță știi deja ce înseamnă un plagiat și mai ales ce implicații poate avea o acuzație de plagiat pentru oricine, indiferent de contextul în care aceasta este realizată.

Din păcate însă există încă destul de multe persoane care riscă o acuzație de plagiat nu atât datorită faptului că au apelat, pentru realizarea unei lucrări de diplomă (fie că aceasta este lucrare de licență ori lucrare de master, teză de doctorat sau chiar o lucrare de grad didactic) la diversele surse de „inspirație” descoperite cu ușurință în mediul online, ci mai ales că nu au cunoscut suficient de bine domeniul vizând celebrele „note de subsol”, domeniu ce se poate dovedi deseori destul de dificil de aplicat corect. Și asta deoarece tipul adnotărilor poate fi frecvent de o complexitate ridicată, ceea ce va face ca riscul detectării respectivului text ca fiind un plagiat să fie unul destul de ridicat.

Și tocmai din aceste considerente, pentru a evita la maxim tot ceea ce implică o potențială acuzație de plagiat, este recomandat oricărui absolvent ce are de prezentat și susținut în fața unei comisii o lucrare de diplomă, să realizeze înainte o verificare profesională a acesteia în domeniul anti-plagiatului, verificare ce poate fi realizată în doar trei pași simplii, cu ajutorul software-ului oferit de pagina web www.detectareplagiat.ro .

Cu ajutorul acestui software, ce este rezultatul muncii unor profesioniști IT recunoscuți în domeniu, puteți determina, în doar câteva zeci de secunde, care este gradul de originalitate al lucrării de diplomă realizate.

E simplu, e rapid și e 100 % garantat !

Descarci gratuit programul în calculatorul personal, selectezi și încarci textul pe care dorești să îl verifici și în doar câteva zeci de secunde vei afla dacă au fost sau nu descoperite în cadrul acestuia eventuale similarități textuale.

Verifică anti-plagiat orice lucrare de diplomă, înainte de a o preda ! Astfel riscul unor potențiale mari neplăceri este nul.

Minimalizează riscul unei acuzații de plagiat !

Toți absolvenții unei instituții de învățământ superior (indiferent de forma și de tipul acesteia) din România cunosc faptul că s-au dus așa numitele „vremuri bune”, vremuri în care marea majoritate a studenților se puteau prezenta în fața comisiei de evaluare (la finalul anilor de studiu) cu o lucrare de diplomă (lucrare de licență, lucrare de master, lucrare de grad didactic, teză de doctorat, etc) nu tocmai originală, așa cum o impuneau rigorile academice.

Și multe au fost în ultimii ani cazurile în care, în numeroase facultăți și universități românești (de stat ori provate) au fost descoperite lucrări de diplomă plagiate în totalitate sau într-o proporție destul de mare. Și chiar au fost deseori mediatizate în presă cazurile în care unele cadre didactice (angajate sau colaboratoare ale unor instituții de învățământ superior) le ofereau absolvenților (contra unor sume deloc de neglijat) lucrări de diplomă gata făcute, lucrări ce aparțineau unor absolvenți din anii anteriori și care fuseseră deja prezentate și susținute în fața unei comisii de evaluare.

În cadrul mediului academic contemporan, din fericire (sau din păcate pentru o parte a absolvenților) s-a reușit implementarea sistemelor performante de detectarea plagiatului în cadrul lucrărilor de diplomă realizate de către absolvenți (lucrari de licență, disertații master, teze de doctorat, etc).

Iar în acest mediu se știe și că orice greșeală sau eroare comisă (cu intenție sau din neștiință) de către un absolvent în materia plagiatului este aspru sancționată de către cadrele academice.

Și tocmai pentru a elimina din start riscul unei acuzații de plagiat a fost conceput și implementat cel mai performant software anti-plagiat, program ce poate fi folosit de oricine, oricând și fără nici un fel de taxă !

www.detectareplagiat.ro – pagina web pe care poți verifica orice tip de lucrare de diplomă ori document word în vederea stabilirii gradului de originalitate !